Adina Necula – Despre sistem şi alte himere

Când cei de la Red Passion for Fashion mi-au propus să scriu acest guest post, am stat vreo două zile şi m-am gândit cum să îl abordez. Să vorbesc despre designerii români şi despre şcoala românească de modă fără a aduce în discuţie sistemul mi s-a părut oarecum fără sens.

Orice societate are la bază un sistem şi un set de norme după care funcţionează. Atunci când vorbim despre modă sistemul ajută pe cei din industrie să se organizeze mai bine, să funcţioneze ca o comunitate şi implicit să îşi protejeze creaţiile.

În România din păcate ne lipseşte acest sistem. De aici practic porneşte totul. Şcoala de modă este în derivă, proaspeţii absolvenţi rămân dupa cei câţiva ani de studiu cu nişte cursuri bine pritocite, abilităţile practice fiind în unele cazuri aproape inexistente şi uite cum ajungem să trăim într-un univers paralel cu ceea ce ar trebui în mod normal să însemne moda.

Anul acesta cu ocazia Festivalului “Pasarela” am avut şansa de a sta de vorbă câteva minute cu preşedintele Chambre Syndicale de la Haute Couture, domnul Didier Grumbach. L-am întrebat direct ce anume crede ca îi lipseşte modei româneşti pentru a deveni o industrie cu adevărat profitabilă. Răspunsul a fost scurt şi la obiect: organizarea.

Cum am putea să ne organizăm? Soluţii cred că ar putea fi înşiruite pe zeci de pagini, însă pusul în practică devine cu adevărat dificil. Ne lovim de legislaţie, de un profund dezinteres pentru această industrie care în fond şi la urma urmei ar putea crea extrem de multe locuri de muncă şi de câte şi mai câte.

Până una alta, concluzia este că trebuie să ne organizăm singuri. Foarte mulţi tineri absolvenţi ai secţiei de design vestimentar mă întreabă în ultima vreme dacă îi pot ajuta să îşi organizeze o prezentare de modă. Iar firesc reply-ul meu începe prin a pune întrebări: aveţi o colecţie deja pusă la punct, aveţi o linie bine definită pe care mergeţi etc. De cele mai multe ori primesc răspunsuri laconice (da, nu, aşa cred etc.) sau câte două schiţe ataşate mail-ului.

Este foarte greu la ora actuală ca designer să îţi găseşti un sponsor. Şi mai greu este să îl convingi că hainele pe care le creezi merită banii investiţi. Aşadar lucrurile cred că trebuie să meargă în câteva direcţii clare:

• Cea mai simplă, comodă şi ieftină modalitate de promovare pentru un tânăr designer este crearea unui blog.ramonarusu1
• După ce v-aţi creat blogul şi aveţi câteva posturi despre activitatea voastră, faceţi-vă cunoscuţi. Semnalaţi-vă prezenţa. Cum? Romanian Fashion Bloggers vă poate primi în comunitatea sa. Apoi nu ar fi deloc rău să trimiteţi mail-uri redactorilor de modă, spunând cine sunteţi şi cu ce vă ocupaţi. În felul acesta poate ajungeţi să vă promovaţi şi în paginile revistelor de profil.
• Nu uitaţi să precizaţi date esenţiale despre background-ul vostru: ce facultate aţi absolvit, care a fost proiectul vostru de licenţă, dacă aţi mai avut colaborări cu alţi designeri etc. Totul trebuie să se regăsească în online, astfel încât la o simplă căutare pe Google, cineva care lucrează în industrie să îşi poată face măcar o idee.
• Nu vă gândiţi că e neinteresant să postaţi pe blog schiţele realizate de voi. Tocmai asta este partea frumoasă a creării unui jurnal online: cititorii pot urmări cum a luat naştere un proiect, de la primele schiţe şi până la produsul final.
• Foarte important este şi feedback-ul pe care îl primiţi de la cititori. Ei sunt poate viitorii voştri clienţi, aşa că interacţionaţi cât de mult puteţi în online/offline.
• Faceţi poze la fiecare ţinută creată de voi şi puneţi pe blog. La fel, dacă aveţi comenzi speciale sau realizaţi haine în afara colecţiei pentru diverse evenimente. Absolut totul este important, aşa că aveţi mereu la îndemână aparatul de fotografiat.ramonarusu3
• Dacă aveţi o colecţie finalizată, contactaţi un model şi realizaţi un lookbook. Iar în măsura posibilităţilor căutaţi să vă puneţi la punct şi un logo, astfel încât să fiţi uşor de recunoscut.
• Şi un lucru foarte important: lucraţi şi în afara colecţiei pentru că realitatea este că din acele comenzi veţi obţine banii necesari punerii la punct a urmatoarei colecţii.

Aceştia sunt doar primii paşi… în online. În online, pentru că în momentul de faţă este cea mai rapidă şi mai avantajoasă modalitate prin care un tânăr designer se poate face cunoscut. Restul depinde de fiecare în parte şi ţine de modul în care ştie să persevereze, de ritmul de lucru şi de determinare. Până când în România va exista un sistem bine pus la punct (ceea ce nu prevăd că se va întâmpla prea curând), soluţia este promovare şi iar promovare în toate mediile, dar mai ales în online.

Share/Save/Bookmark

Tags:

5 Responses to “Adina Necula – Despre sistem şi alte himere”

  1. ramona rusu spune:

    Articolul este o inspiratie pentru noi,tinerii aspiranti la titlul de designer si este o onoare ca ai atasat acestuia poze din colectia mea, iti multumesc! Ar fi foarte interesant si, cred eu, productiv sa continui printr-o serie de articole de genul in care oferi tips-uri tinerilor designeri .

  2. [...] conturi twitter si facebook. Un articol despre promovarea online a scris Adina Necula – click aici. Important este ca editorului de moda, cu o simpla cautare pe google sa reuseasca sa obtina datele [...]

  3. elle spune:

    hmmm…. ce sfaturi..cum ramane cu focus on the young generation?
    Nu am mai vazut ceva purtabil (da,da ,stiu, un cuvant murdar pt un absolvent al fac. de design vestimentar) la designerii nostri de secole; marea majoritate acorda exclusivitate rochitelor de cocktail si/sau rochitelor babydoll din materiale dubioase (am vazut si unele confectionate integral din LAME..cu accent pe E :| ) ..sau si mai rau, piese vestimentare copiate cu nerusinare (ex. in revista Bolero de acum 2 luni a aparut o tinuta copiata dupa YSL cage coat) ….una este sa te inspiri, si alta este sa copiezi….
    Inca ceva: ce s-a intamplat cu simplitatea? unde anume a disparut? ce este in neregula cu negrul ,albul ,griul, rosul? …
    Ar trebui sa creeze in primul rand pentru un target bine ales, si mai apoi pentru ei insisi.
    Preturile am observat ca sunt deseori foarte mari: daca o rochie elena perseil este 15 milioane, spre ex., de ce nu merg mai bine si-mi cumpar niste pantofi senzationali Givenchy la reducere sau o pereche de cercei Tom Binns ? competitia este foarte mare, si trebuie sa vii cu ceva wow!
    Seriously, exista trilioane de site-uri cu toate colectiile noilor designeri de afara, deci inspiratia si accesul la informatii exista oricand;
    Inteleg in schimb cat de dificil este sa vii cu un nou concept, o idee stralucita intr-o piata suprasaturata de marci, dar am mai zis deja, inspiratie se gaseste….
    Alte trucuri de care se mai folosesc designerii pentru o ascensiune mai rapida in ziua de azi este sa trimita tinute bloggerilor de moda cu trafic imens de persoane pentru promovare gratuita (ex. fashiontoast.com) …cu intentia de a le si returna daca este nevoie.
    IMAGINEA este vitala: NU ESTE NEVOIE sa chletuiti sume astronomice pentru o mica campanie, sunt atatia studenti la fotografie sau cu portofolii online, si care sunt chiar mult mai capabili si mai talentati decat Gabriel Henessey & co. Logo-ul de asemenea, sunt freelanceri care abia asteapta sa ajute, la preturi f mici (doar e criza) …. dar daca nu investiti in asa ceva, atunci normal ca rezultatul va arata exact asa: clubvelvet.ning.co…15699?context=latest …..
    Tot astept sa vad haine precum celor de la Acne, Sophomore, Lover the label, Margiela, Alexander Wang, etc
    Partea cu site-ul personal sau blog este vitala, bine ca ai mentioant mai sus, in revista Elle de luna aceasta am vazut o rochie ana Alexe (cred ca asa o chema) care mi-a placut in principiu, si cand am dat sa caut online…nimic :/
    din punctul meu de vedere cel mai bine stam la capitolul accesorii: pantofi si bijuterii….aici imi place ce se intampla
    Ah…si….chiar nu strica ! sa urmezi trend-urile din cand in cand…nu mereu…spre exemplu mie mi s-a pus pata recet pe rochitele mini cu maneci lungi …mulata pe corp (si la american apparel este una la fel)…..si cum nu gasesc nicaieri la noi asa ceva ,sunt nevoita sa comand online cea mai ieftina varianta posibila…….mi-ar fi placut mai mult daca aveam optiunea de a cumpara asa ceva de la un designer de aici …sau tintele , na, daca vreau ceva cu tinte, pt un look mai rock’n'roll inspired, nu ma pot duce decat la Zara, ca in alta parte nu am vazut …. what to do ,what to do?
    Eu voi sta in continuare si voi astepta un designer care nu creeaza tinute penibile pt scena, si nici pt vreo ramura mai sofisticata de pitipoance, nici pt doamne bogate din “inalta societate”, si nici pentru fetele care poarta louis Vuitton si Chanel fake, ci pentru generatiile mai tinere, cu venituri medii, care vor sa iasa in evidenta intr-un mod placut ,nu agresiv (normal ca daca te imbraci in rosu sau roz din cap pana in picioare atragi atentia), care sa avantajeze silueta feminina (nu corpul trebuie sa urmeze croiala rochiei, ci invers, si nu mi se pare normal sa adauge 15 kg dpdv vizual conformatiei tale), pentru fetele care iubesc moda dar nu sunt victimele ei, samd.
    I rest my case.

    pointless

  4. elle spune:

    nu am macelarit inentionat limba romana mai sus, scuza-mi greselile…stiu ca sunt multe..oboseala,graba in care am scris si tastatura nu ma ajuta :P

Leave a Reply